Educația are un rol esențial în constituirea viitorului și reflectă lumea pe care vrem să o pregătim pentru generațiile următoare. Școlii îi revine misiunea să-i pregătească pe elevi să devină cetățeni activi și responsabili într-o societate complexă, multiculturală, cu o evoluție rapidă. În era inteligenței artificiale este importantă de a echipa elevii noștri cu valori, atitudini, abilități, cunoștințe și înțelegere critică, care să le permită să ia decizia în ceea ce privește viitorul lor.
Educația facilitează inserția socială, pregătește adaptarea individului în schimbarea personală în conformitate cu direcțiile de evoluție, componente și ritmul de dezvoltare a societăților umane viitoare, îl răspunde, îl face mai activ, productiv, îl învață cum să se integreze activ în viața civilă și în procesele democratice. Activitatea școlară a elevilor este orientată, în mod esențial, spre asimilarea cunoștințelor valorilor culturii și civilizației, dar și spre formarea unor abilități și atitudini pe care școala, răspunzând cerințelor sociale, le necesități pregătirii viitorilor cetățeni. Învatamântul este un instrument de politică socială menit să asigure pregătirea profesională, integrarea socială și un anumit standard cultural al indivizilor. Sub acest aspect, se va prezenta un proces complex de dezvoltare liberă, integrală și armonioasă a personalității umane autonome și creative, conform unui ideal educațional care, ca proiecție, sintetizează dimensiuni socio-culturale și psiho-pedagogice. De aceea este necesar să-i învățăm pe elevi comportamente, modalități de a gândi și acționa,
Un rol în acest proces îl are Educația socială, disciplina obligatorie tuturor elevilor din gimnaziu, împărțirea tematică pe ani de studiu, în: Gândire critică și drepturi copilului, Educație interculturală, Educație pentru cetățenie democratică, respectiv, Educație economico-financiară. Thisdisciplină îl educă pe copil pentru societate, pentru apartenența la grupuri, îl responsabilizează relativ social la statutul lui social, ca agent al proprietăților care formează și ca pion al unei societăți care evoluează pe coordonatele democratizării, modernizării și dezvoltării durabile, în concordanță. cu preceptele morale, cu legislaţia în vigoare şi cu cerinţele generale ale societăţilor româneşti în ansamblu.
Odată cu introducerea Educaţiei sociale în sistemul de
învăţămînt din România, s-a dorit o schimbare a mentalităţii populației, în
special a celor tineri, deoarece acest obiect de studiu are un scop aparte, cel
de formare a unui cetăţean responsabil şi activ. Într-adevăr, ne convingem tot
mai mult că dacă cetăţenii nu sunt indiferenţi față de ceea ce se întâmplă în
jur, iau atitudine, au grijă de mediul în care trăiesc, sunt bine informaţi, nu
admit minciuna şi dezinformarea, participă la acţiunile de îmbunătăţire a
modului de viaţă, contribuie la edificarea unei societăţi democratice. Aici
sunt la loc de cinste demnitatea persoanei, drepturile şi libertăţile ei,
libera dezvoltare, dreptatea şi echitatea, diversitatea de opinii, toleranţa
faţă de părerea celui de alături etc.
Menirea acestei discipline școlare este „dezvoltarea cunoaşterii
orientate spre valori, a aptitudinilor bazate pe acţiune şi a competenţelor
centrate pe schimbare, ce dau posibilitate cetăţenilor să aibă o viaţă
productivă într-o democraţie pluralistă” [1]. De aici şi rolul important,
universal recunoscut, al acestui obiect de studiu în construcția unor
personalităţi integre. Altfel spus, Educația socială vizează formarea elevilor
pornind de la personalitatea fiecăruia, dar racordând-o la idealul educaţional
de atins, ceea ce va duce la consolidarea societăţii. Ţinând cont de faptul că
trăim într-o lume în care schimbările se produc rapid, necesitatea ca cetăţenii
să fie informaţi, activi, să manifeste inițiativă este mai pregnantă ca
niciodată. Abilitatea de a se implica în problemele publice, în cel mai
inteligent şi responsabil mod, se formează acum prin prisma conceptului de
educaţie centrată pe copil. Astfel, în cadrul orelor de Educaţie socială (şi nu
numai), elevii sunt angrenați în rezolvarea unor probleme concrete din propria
comunitate.
Ce
înseamnă Educație socială?
Educația socială, este un tip de educație care vizează
relațiile sociale, care urmărește întărirea spațiilor de conviețuire socială
între oameni. Acest domeniu de studiu constă
atât în încadrarea individului în societate și responsabilitatea socială
a acestuia, cât mai ales în influențarea comportamentelor sociale în mediul de
acțiune și activitate propriu individului (familie, școală, grup de prieteni,
instituții culturale, diverse asociații etc.). [2].
Educația socială poate fi definită pe de o parte ca
fiind, ,,totalitatea influențelor, care sunt exercitate pentru introducerea
noilor generații în mediul social existent, prin transmiterea de reguli ale
vieții comunitare și ale interacțiunilor sociale, de modele culturale, de
tehnici și credințe și, mai ales, de sisteme de valori”, iar pe de altă parte
ca fiind ,,o orientare a acțiunii pedagogiei curente, care urmărește să insufle
copiilor spiritul cooperării, al respectului, al ajutorului reciproc, al
solidarității sociale. Este o orientare democratică, cu accent pe deciziile
luate prin dezbatere în grup, pe responsabilitate în îndeplinirea sarcinilor sociale,
pe implicarea în acțiunile comunitare. Ceea ce înseamnă să trăim împreună, și
nu fiecare numai pentru sine” [4].
Astfel, Educația socială presupune transmiterea unor
elemente de comportament social prin măsuri educative. Educația socială mai
acoperă și alte sensuri: forme recomandate de relații sociale, empatie,
comunicare în grup, dezvoltarea sentimentului comunității, apartenența la grup,
interesele și responsabilitatea comună.
Care
este scopul pentru care se studiaza aceasta materie?
Educația socială are ca principal scop să asigure
modul în care se dezvoltă personalitatea fiecărei persoane. Această materie
contribuie la formarea tuturor competențelor cheie pentru ca elevul să devină
un cetățean responsabil iar toate informațiile au rolul de a contribui la
dezvoltarea elevului pe parcursul întregii sale perioade de pregătire cât și
după aceasta.
Prin urmare, în momentul în care elevul studiază
educație socială va deprinde o serie de abilități și va învăța despre anumite
informații importante astfel încât să se transforme într-un cetățean
responsabil și activ.
În concluzie,
Educaţia socială în învăţământ reprezintă o prioritate, în încercarea de
modelare a personalităţii elevului în spiritul valorilor şi principiilor
democratice care guvernează demersul societăţii. Această disciplină predată
în şcoli deţine o contribuţie majoră în procesul de înţelegere şi însuşire a
practicilor care fundamentează comunitatea şi întregul sistem în care trăim.
Această disciplină ajută la implementarea unor
cunoştinţe necesare unui cetăţean ce trebuie să-şi cunoască deopotrivă
drepturile şi îndatoririle. Demersul educativ, în acest sens, cultivă elevului
o conduită conformă cu normele şi etica socială, în vederea aplicării şi
respectării acestora; dezvoltă sentimentul responsabilităţii faţă de sine şi
comunitate, precum şi ataşamentul, dragostea sau spiritul de sacrificiu faţă de
semeni şi patrie. În plus, procesul de educare civică aduce la cunoştinţa tânărului
copil o serie de reguli şi probleme cu care se confruntă societatea, pentru a-l
determina să înţeleagă realitatea în care îşi duce existenţa şi a-i facilita
integrarea şi adaptarea la formele şi valorile vieţii cetăţeneşti.
Aşadar, educaţia socială are un rol deosebit de
important în a-l face pe elev să înţeleagă contribuţia pe care acesta o are ca
membru al societăţii, în calitatea sa de cetăţean. Departe de a inocula
prejudecăţi sau stereotipuri, acest demers educativ încearcă să sprijine dezvoltarea
unui spirit creativ şi democratic, flexibil şi deschis, capabil de a iniţia
ulterior noi strategii de îmbunătăţire a vieţii sociale.
BIBLIOGRAFIE
[1] MINISTERUL EDUCAȚIEI, Programa școlară pentru
disciplina EDUCAȚIE SOCIALĂ CLASELE a V-a – a VIII-a, București, 2017.
[2] Davidescu E., Pedagogia social. Suport de curs
destinat studenților anului I, specialitatea Pedagogie socială.,
Universitatea Pedagogică de stat ,,Ion Creangă”, Chișinău, 2012, p. 4.
[3] Neculau A., Pedagogie socială (experiențe
românești)., Editura Universității ,,Al. I. Cuza”, Iași, 1994, p. 18.